+40 745 832 995 office@turismdelta.ro Turismdelta

Pescuit la Caras

     Pescuitul carasului cu lanseta
    Pentru a putea pescui carasul în acest mod, avem nevoie în primul rînd de lansete destul de sensibile, cu lungimea cuprinsă între 2,7-4 m, greutatea de lansare între 30-60 grame şi acţiune tip B sau C (medie sau parabolică), cele mai potrivite fiind lansetele de feeder, însă puteţi folosi orice fel de lansetă atît timp cît îndeplineşte condiţiile de mai sus. Este nevoie de lansete sensibile pentru că uneori carasul muşcă destul de slab şi pe o lansetă obişnuită e posibil să nu vedeţi trăsătura. O montură care dă randament bun şi e folosită frecvent pe Dunăre este montura cu arici. Montura în sine e destul de simplă conţinînd doar un plumb culisant, o biluţă de cauciuc şi o agrafă cu vîrtej, iar ariciul propriu-zis poate fi cumpărat sau confecţionat cu puţină îndemînare. O altă montură cu eficienţă dovedită la pescuitul carasului cu lansetă, mai ales atunci cînd acesta mănîncă un pic deasupra substratului, este montura cu năditor fix şi două ace. În cîrlige pot fi puse rîme, viermuşi, pufuleţi, cubuleţe sau cocoloaşe de pîine.

     Momeli pentru caras
   La pescuitul carasului e indicat ca primăvara şi toamna să folosiţi momeli de natură animală, respectiv rîme roşii de bălegar, viermuşi etc, iar pe perioada verii cel mai bine e să folosiţi momeală de natură vegetală cum ar fi mămăliga, boabe de porumb, pufuleşi, cocoloaşe de pîine, macaroane etc. E bine să nu vă bazaţi pe o singură momeală.

    Cum se face nădirea la caras
    Trebuie să ştiţi că dacă doriţi să aveţi rezultate bune la pescuitul carasului, indiferent că pescuiţi la vargă sau la lansetă, atunci e nevoie de o nădire prealabilă. Sau puteţi pescui pe un loc care a fost nădit anterior de dumneavoastră ori de altcineva, cu o zi două înainte. Prepararea nadei sau mai precis umectarea trebuie făcută în aşa fel încît aceasta să se desfacă doar după ce ajunge pe substrat şi nu între ape. În cazul că pescuiăi cu năditor pe lansetă, nădirea se va face prin lansarea pe vad (la începutul partidei) a 6-10 coşuleţe strînse ceva mai slab, pentru a se desface rapid.
În continuare întreţinerea se va face cu ce cade din coşuleţ la fiecare lansare. Dacă pescuim cu pluta, atunci la începutul partidei vom lansa cu mîna pe vadul ales un număr de maxim 5-6 bulgări de dimensiunea unei portocale, iar apoi după 1-1,5 ore sau cînd se răresc trăsăturile, vom nădi de întreţinere cu 1-2 bulgări ceva mai mici. Ce trebuie să conţină o nadă pentru caras? Mămăligă, grîu fiert sau arpacă, şroturi, porumb, tărîţe, pîine peste care putem turna şi o aromă(carasului îi place anasonul) sau/şi un aditiv (de exemplu caramel).

     In Delta Dunarii carasul este din abundenta, asa ca vom gasi caras si la Dunare si pe Dunarea Veche, in special pe toate canalele din delta sau chiar si in gura lacurilor.