Mânăstirea Stipoc
Mănăstirea Stipoc este singura mănăstire din Rezervația Delta Dunarii și este situată pe grindul Stipoc, la jumătatea distanței dintre Chilia și Mila 23. Aceasta mai este cunoscută și ca Schitul Sfântul Atanasie.
Lăcașul de cult nu are decât 6 calugări, incluzând-ul aici și pe starețul mănăstirii. Accesul la acest schit se poate face doar pe apă. De pe mal nu îți dai foarte bine seama cât de frumoasă este această mănăstire sau așa cum mai este denumită - Schitul Sfântul Atanasie. Bisericuța de lemn din curtea mănăstirii poartă hramul Sfântului Atanasie. Aceasta este construită în stil moldovenesc.
După ce pătrunzi în curte ești copleșit de atâta frumusețe. Este o curte mare plină de flori, un mic paradis situat undeva, unde nu te-ai aștepta. Cu cât înaintezi în curte, parcă ești îmbătat de mireasma acestor flori. Este uimitor ce au putut să facă o mână de călugări.
Biserica este construită numai din lemn și este destul de nouă. Are doar 15 ani. Lemnul este lucrat cu migală. Sunt multe motive sculptate în lemn. Este una dintre cele mai frumoase Bisericuțe din lemn, pe care am văzut-o. Hramul bisericii este Sfântul Atanasie și a fost sfințită doar în urmă cu doi ani. Lăcașul de cult este păstorit în rit vechi ortodox (staroveri). Aceștia serbează sărbătorile în continuare pe stil vechi iulian, la fel ca biserica rusă, diferența este că nu o fac în limba slavă, ci în limba română. Aceasta biserică aparține de o mitropolie autonomă, cu sediul la Slătioara, comuna Rășca, județul Suceava.
Lăcașul este păstorit în rit vechi ortodox.