Canalul Sireasa începe din treimea nordică a marelui Canal Mila 36 și sfârșește spre vest în malul digului care susține drumul DJ222N. Orientarea generală a Canalului Sireasa este de la E spre V, însă canalul prezintă pe parcursul lui mai multe meandre largi. În prima treime (cea dinspre Canalul Mila 36), Canalul Sireasa prezinta doua brate perfect paralele (ramura sudica si ramura nordica).
Intrarea din Canalul Mila 36 se face pe prima ramură (cea sudica), însă amândouă ramurile sunt perfect accesibile. Pe ape mari există posibilități de trecere din brațul sudic în cel nordic, traversănd un pâlc de pădure inundată, preț de câțiva metri. Pe tot parcursul lui, Canalul Sireasa are un aspect larg, cu maluri ferme dar înstufate, împădurite cu salcii în prima jumatate și cu plopi pe malul nordic în a doua jumatate.
Canalul Sireasa poate fi parcurs integral în glisare, cu excepția punctelor critice aflate în ultima patrime vestică. Incepând cu jumătatea canalului, malul nordic este suficient de înalt astfel încât să permită camparea, chiar și pe ape mari.
Pe acest canal se poate pescui la: roșioară, plătică, biban, ciortan, somn, știucă și caras.